Dacia Jogger Hybrid sau „Cea mai accesibilă mașină hibridă de familie de pe piață”, așa cum o numește producătorul, vine echipată cu grupul motopropulsor hibrid cu încărcare automată a Grupului Renault și are un preț de pornire de 23.750 de euro.
Din punct de vedere vizual, Dacia Jogger Hybrid 140 nu arată diferit de restul gamei, cu excepția insignelor Hybrid și a noii nuanțe schiste silver ca una dintre cele patru opțiuni de culoare. În interior, există un grup de instrumente de 7 inci specific versiunii care arată informații despre baterie și fluxul de energie, în timp ce transmisia automată o deosebește de celelalte modele.
Dacia Jogger Hybrid beneficiază de o frână de parcare electronică standard și de o cotieră centrală cu un compartiment de depozitare integrat. Amplasarea bateriei sub podea (ocupând spațiul roții de rezervă / rezervoare GPL), înseamnă că spațiul de încărcare nu este afectat în configurația cu cinci locuri.
Dacia Jogger Hybrid 140 utilizează grupul motopropulsor E-Tech al Grupului Renault, care este deja utilizat pe variantele hibride ale Renault Clio, Renault Captur și Nissan Juke.
Sistemul hibrid cu auto-încărcare cuprinde un motor cu aspirație naturală de 1,6 litri cu patru cilindri care produce 90 CP, o pereche de motoare electrice (unul nominal de 50 CP, iar celălalt este un generator de înaltă tensiune), o baterie de 1,2 kWh, și o cutie de viteze automată cu patru trepte cuplate la motorul cu ardere (MAI) și două trepte cuplate la motorul electric.
Dacia Jogger hybrid obține astfel o putere combinată de 140 CP. Ca și în cazul tuturor versiunilor Jogger, puterea este transmisă la puntea din față.
Dacia Jogger Hybrid 140 are o autonomie de rulare de peste 900 km cu un rezervor plin de benzină
Dacia susține că bateria în combinație cu sistemul de frânare regenerativă permite ca până la 80% din conducerea urbană să utilizeze propulsie complet electrică, îmbunătățind economia de combustibil cu până la 40% în ciclul urban comparativ cu un Jogger neelectrificat. Modelul are, de asemenea, emisii de CO2 mai reduse, începând de la 108 g/km.
Prețul de pornire de 23.750 euro pentru Dacia Jogger hybrid reprezintă un pas semnificativ față de prețul de bază de 16.490 euro al Joggerului non-hibrid, fiind cu 150 de euro mai ieftin decât Renault Captur E-Tech. O diferență mică ai zice, dar când luăm în considerare fiabilitatea și practicabilitatea Jogger-ului, concluzionăm că este, probabil, cea mai ieftină mașină hibrid cu cel mai bun raport calitate-preț.
Dacia a vândut deja peste 83.000 de unități Jogger de la lansarea sa în martie 2022, 55% dintre cumpărători optând pentru variante cu șapte locuri. Pe lângă motorizările pe benzină și hibride, Dacia Jogger este oferită și cu un motor bi-combustibil pe benzină/GPL, care s-a dovedit a fi destul de popular, reprezentând două treimi din vânzări. Toate modelele sunt produse la uzina de la Mioveni din România.
Pagina oficială Dacia Jogger Hybrid 140 România
Urmărește RomAuto.ro pe Google News
NOTĂ! Unii producători auto schimbă constant atât opțiunile de motorizare ale vehiculelor, cât și dotările în funcție de nivelul de echipare, versiunile disponibile și prețurile. Informațiile pe care noi ți le oferim despre aceste modele de mașini, sunt în concordanță cu perioada redactării articolului. Așadar, îți recomandăm să verifici întotdeauna specificațiile și pe site-ul oficial al mărcii auto despre care te documentezi.