Potrivit celor mai recente date furnizate de Asociația Constructorilor de Automobile din România, producția auto națională a înregistrat o scădere de aproape 3% în luna martie, comparativ cu nivelul din 2022.
În această lună, România a produs un total de peste 55.000 de mașini. După o perioadă constantă de creștere a producției auto în țara noastră, luna martie s-a încheiat cu o scădere pentru industria auto din România, conform noilor date furnizate de ACAROM.
Uzinele Dacia de la Mioveni și Ford Otosan de la Craiova au produs împreună 55.428 de mașini în luna martie, cu peste 2000 de bucăți mai puține față de performanța atinsă în martie 2022, ceea ce înseamnă o scădere de 2.8% față de aceeași perioadă a anului trecut.
În luna martie, Dacia a produs 35.610 mașini, în timp ce Ford Otosan a asamblat 19.818 automobile. La sfârșitul primului trimestru din 2023, producția auto națională a atins un total de 142.756 de mașini, ceea ce reprezintă o creștere de 4.3% față de nivelul înregistrat în același interval de anul trecut.
Producția auto a scăzut în primele trei luni ale anului, cu Dacia raportând o producție de 93.286 de mașini, iar Ford Otosan de 49.470 de automobile.
Perspectivele pentru luna aprilie nu sunt încurajatoare, deoarece Dacia va suspenda temporar producția de mașini începând de mâine, din cauza lipsei de componente electronice esențiale. Uzina de la Mioveni își va relua activitatea abia în 18 aprilie.
Urmărește RomAuto.ro pe Google News